Jurnalul de la Marcona. Geneza’’- este prima carte dintr-un ciclu, urmată de ,,O iubesc enorm, Domnule Judecător’’.
,, La Marcona am o avere imensă, cum n-are nici Papa de la Roma (ah, cât de săraci sunt în toate papii!): câţiva meri, doi pruni, mai multe buturugi de viţă de vie, un puţ cu apă rece, casă, magazie, coteţ pentru găini, un răzor cu pătrunjel, câteva tufe de leuştean, smocuri de izmă, fire primăvăratice de ştevie, doi zarzări, rostopască împrăştiată cât vezi cu ochii, câteva ciori pe casa vecinului pe care le iau la ochi cu puşca mea cu aer comprimat. Unele mor atinse de alice, dar vin mereu altele. Printre astea, am văzut-o într-o zi pe legendara cioară şchioapă. Stătea în vârful unui par ş ţinea în sigura gheară pe care o avea o nucă pe care încerca s-o spargă cu ciocul.’’
,,Aveam un vecin la Marcona, poreclit Trăznea, era om bătrân, Dumnezeu să-l ierte. Eu eram copil şi el îmi povestea că, mai demult, stătea în grădină pe vine, ca tot omul, şi sude dintr-odată un zgomot, fleoşc, la câţiva metri lângă el. Şi-a ridicat pantalonii, şi-a legat cureaua şi s-a dus să vadă ce-a fost. Căzuse ceva de sus, un fel de bolovan, scotea fum, a pus mâna şi l-a fript la degete. Mai târziu, când s-a răcit bolovanul, l-a luat şi a văzut că era o bucată de fier, un bolovan inform şi zgrunţuros. M-am gândit ce să fac cu el, zicea, aşa că m-am dus la nea Sotir, fierarul din sat, nea Sotire, zic, poţi să-mi faci un brici din fierul ăsta? Pot, mă! Şi mi-a luat fierul, l-a bătut cum ştie el, că e meşter mare, nu glumă, mai întâi l-a înroşit în foc şi mi-a făcut din el un brici. Dar ce brici, măi băiete! Uite, şi-acum mă bărbieresc cu el, nu l-am ascuţit niciodată, are o gură, fir-ar el al trapului, de zici că acuma l-am ascuţit pe arcer. Uite-aşa! Dintr-un bolovan de fier! A căzut de undeva, de sus. Fleoşc lângă curul meu!
Trăznea habar n-avea că era cât pe-aci să-l lovească un meteorit!
,, La Marcona nu poţi fi centaur dacă nu bei ţiică.’’
,, Marcona este un semn mărunt pe hartă. Dacă nu eşti destul de atent, nici nu-l observi. Un punct alungit pe firul unui râu care şi-a văzut de treabă mileniu după mileniu, s-a revărsat din când în când şi a adus pământ bun din care a făcut lunci cosmice de verdeaţă.
Marcona este o memorie mută pe care se mai apucă, din când în când, s-o răscolească vreun tânăr profesor plin de idealuri la început, trimis aici să-i înveţe pe copii istoria...
Niciun arheolog n-a încercat până acum să dezgroape poveştile de la Marcona. Ar fi şi greu. Ar fi imposibil. Marcona are doar câteva uliţe, scurte şi acelea. Dar fiecare uliţă are îngropată în ea,sub ea, deasupra ei, infinit mai multe poveşti decât există la ora asta în toate romanele care au umplut până la refuz bibliotecile lumii. De la moartea unei găini până la moartea lui Gheorghe al Tanasiei, epopeea se întinde pe un spaţiu mai mare decât Calea Lactee. Şi, credeţi-mă, nu exage ,,
Toţi visăm să facem castele de nisip. Şi facem ce visăm!’’
( Jurnalul de la Marcona. Geneza - Editura Marcona -2008)
,, La Marcona am o avere imensă, cum n-are nici Papa de la Roma (ah, cât de săraci sunt în toate papii!): câţiva meri, doi pruni, mai multe buturugi de viţă de vie, un puţ cu apă rece, casă, magazie, coteţ pentru găini, un răzor cu pătrunjel, câteva tufe de leuştean, smocuri de izmă, fire primăvăratice de ştevie, doi zarzări, rostopască împrăştiată cât vezi cu ochii, câteva ciori pe casa vecinului pe care le iau la ochi cu puşca mea cu aer comprimat. Unele mor atinse de alice, dar vin mereu altele. Printre astea, am văzut-o într-o zi pe legendara cioară şchioapă. Stătea în vârful unui par ş ţinea în sigura gheară pe care o avea o nucă pe care încerca s-o spargă cu ciocul.’’
,,Aveam un vecin la Marcona, poreclit Trăznea, era om bătrân, Dumnezeu să-l ierte. Eu eram copil şi el îmi povestea că, mai demult, stătea în grădină pe vine, ca tot omul, şi sude dintr-odată un zgomot, fleoşc, la câţiva metri lângă el. Şi-a ridicat pantalonii, şi-a legat cureaua şi s-a dus să vadă ce-a fost. Căzuse ceva de sus, un fel de bolovan, scotea fum, a pus mâna şi l-a fript la degete. Mai târziu, când s-a răcit bolovanul, l-a luat şi a văzut că era o bucată de fier, un bolovan inform şi zgrunţuros. M-am gândit ce să fac cu el, zicea, aşa că m-am dus la nea Sotir, fierarul din sat, nea Sotire, zic, poţi să-mi faci un brici din fierul ăsta? Pot, mă! Şi mi-a luat fierul, l-a bătut cum ştie el, că e meşter mare, nu glumă, mai întâi l-a înroşit în foc şi mi-a făcut din el un brici. Dar ce brici, măi băiete! Uite, şi-acum mă bărbieresc cu el, nu l-am ascuţit niciodată, are o gură, fir-ar el al trapului, de zici că acuma l-am ascuţit pe arcer. Uite-aşa! Dintr-un bolovan de fier! A căzut de undeva, de sus. Fleoşc lângă curul meu!
Trăznea habar n-avea că era cât pe-aci să-l lovească un meteorit!
,, La Marcona nu poţi fi centaur dacă nu bei ţiică.’’
,, Marcona este un semn mărunt pe hartă. Dacă nu eşti destul de atent, nici nu-l observi. Un punct alungit pe firul unui râu care şi-a văzut de treabă mileniu după mileniu, s-a revărsat din când în când şi a adus pământ bun din care a făcut lunci cosmice de verdeaţă.
Marcona este o memorie mută pe care se mai apucă, din când în când, s-o răscolească vreun tânăr profesor plin de idealuri la început, trimis aici să-i înveţe pe copii istoria...
Niciun arheolog n-a încercat până acum să dezgroape poveştile de la Marcona. Ar fi şi greu. Ar fi imposibil. Marcona are doar câteva uliţe, scurte şi acelea. Dar fiecare uliţă are îngropată în ea,sub ea, deasupra ei, infinit mai multe poveşti decât există la ora asta în toate romanele care au umplut până la refuz bibliotecile lumii. De la moartea unei găini până la moartea lui Gheorghe al Tanasiei, epopeea se întinde pe un spaţiu mai mare decât Calea Lactee. Şi, credeţi-mă, nu exage ,,
Toţi visăm să facem castele de nisip. Şi facem ce visăm!’’
( Jurnalul de la Marcona. Geneza - Editura Marcona -2008)
No comments:
Post a Comment