Nastasia

S-ar putea crede că este vorba de un roman de dragoste. Şi chiar aşa este! Iar dacă începe cu motoul ,,Nihil sine sex!’’, îţi dai seama ce te aşteaptă dacă te apuci să-l citeşti!

,, M-am gândit să scriu un roman despre scârbă. Totul e scârbos! Totul produce greaţă! Uite-l p-ăla cu moaca lui împuţită! Uite-l p-ălalalt ce scârboşenie face! Uite-l p-ăla de-ţi vine să-l iei la palme ori să vomiţi! Uite-l p-ălalalt care aşa şi pe dincolo...
Iar deasupra tuturor, eu! Omul cel mai scârbos! Culmea scârboşeniei! Îmi spăl ciorapii în oala de ciorbă! Îmi fleorcăi mucii şi-mi suflu nasul exact când toată lumea e la masă! Put! Miros urât! Produc greaţa greţurilor! Dau cu căcat pe clanţa uşii de la biserică!...
Şi aşa mai departe.
Nu ştiu de ce nu încep să scriu romanul chiar acum...’’

,,Odată eram cu Ozolin, Părinte, în maşină, tocmai aşteptam la o barieră să treacă trenul şi atunci, Părinte, a apărut exemplarul ăla pur-sânge, dar ce zic eu pur-sânge, Părinte: pur sângele sângelui, nu alta! Şi se uita ăsta la ea holbat, îi ieşiseră ochii ca la broască, uitase că el este făcut doar să fotografieze cu aparatele lui supersofisticate, nu să rămâna ca viţelul la poarta nouă şi proaspăt vopsită. Are nevasta acasă! Si încă ce nevastă! O frumoasă de-au rămas golanii târgului cu gâtul strâmb tot chiombându-se după ea! O minune a speciei umane! Şi el se uită după curul şi balcoanele puştoaicelor. Să-i fie ruşine!
Ce e drept, Părinte, şi eu mă uit. Dar cu măsură, nu aşa ca disperatul, ca flămândul flămânzilor. Şi nu tot timpul, ci printre picături. Cum Cezarului trebuie să-i dai ce este al Cezarului, mă gândesc că nu este drept să-mi interzic pentru totdeauna aceste bunătăţi şi, de aceea, abia aştept să ies la pensie şi să mă apuc temeinic de femei.’’

,,Enervat de un grup de ziarişti care-l încolţiseră cu întrebările privind motivele pentru care americanii duc războiul în Vietnam, preşedintele Johnson s-a descheiat la pantaloni şi-a scos pula şi a zis: uite, d-asta! (Vezi D. Friedman – O istorie culturala a penisului)
Dar, chiar respectând proporţiile istorice, preşedintele american n-a atins performanţa maistrului Brancovici, întrucât el nu s-a urcat pe masă. Brancovici ăsta, care a hălăduit o perioadă şi prin liceul în care am învăţat eu, era instructor la o şcoală de şoferi. Într-o zi, exasperat că elevii erau proşti şi nu băgau la cap, le-a ţinut următorul discurs: v-am arătat, băi proştilor, tot ce putea fi arătat, v-am arătat ce este ăla carburator, ce e ăla delco, ce e aia planetară, ce e ăla vibrochen... ce să vă mai arăt, mă, futu-vă muma-n cur? Să vă arăt p...la) uite că v-o arăt şi p-aia!...
Dupa care s-a suit pe masă, şi-a dat pantalonii în vine şi a început să-şi bălăngăne instrumentul. Elevii hăhăiau, nu se mai puteau opri din râs.Dar ceva, ceva parcă tot au mai priceput ei cu ocazia asta!...’’


(Nastasia, un amor de aproape un an – Editura Trei – 2007)