JURNALUL DE LA MARCONA

Bine ati venit ...

2009-05-26T09:28:00.002-07:00

... în Galeriile mele cu pixeli!

- Galeria nr. 1
- Galeria nr. 2
- Galeria nr. 3
- Galeria nr. 4
- Galeria nr. 5
- Galeria nr. 6
- Galeria nr. 7

Jurnalul de la Marcona

2009-05-26T09:13:00.000-07:00

Jurnalul de la Marcona. Geneza’’- este prima carte dintr-un ciclu, urmată de ,,O iubesc enorm, Domnule Judecător’’.

,, La Marcona am o avere imensă, cum n-are nici Papa de la Roma (ah, cât de săraci sunt în toate papii!): câţiva meri, doi pruni, mai multe buturugi de viţă de vie, un puţ cu apă rece, casă, magazie, coteţ pentru găini, un răzor cu pătrunjel, câteva tufe de leuştean, smocuri de izmă, fire primăvăratice de ştevie, doi zarzări, rostopască împrăştiată cât vezi cu ochii, câteva ciori pe casa vecinului pe care le iau la ochi cu puşca mea cu aer comprimat. Unele mor atinse de alice, dar vin mereu altele. Printre astea, am văzut-o într-o zi pe legendara cioară şchioapă. Stătea în vârful unui par ş ţinea în sigura gheară pe care o avea o nucă pe care încerca s-o spargă cu ciocul.’’

,,Aveam un vecin la Marcona, poreclit Trăznea, era om bătrân, Dumnezeu să-l ierte. Eu eram copil şi el îmi povestea că, mai demult, stătea în grădină pe vine, ca tot omul, şi sude dintr-odată un zgomot, fleoşc, la câţiva metri lângă el. Şi-a ridicat pantalonii, şi-a legat cureaua şi s-a dus să vadă ce-a fost. Căzuse ceva de sus, un fel de bolovan, scotea fum, a pus mâna şi l-a fript la degete. Mai târziu, când s-a răcit bolovanul, l-a luat şi a văzut că era o bucată de fier, un bolovan inform şi zgrunţuros. M-am gândit ce să fac cu el, zicea, aşa că m-am dus la nea Sotir, fierarul din sat, nea Sotire, zic, poţi să-mi faci un brici din fierul ăsta? Pot, mă! Şi mi-a luat fierul, l-a bătut cum ştie el, că e meşter mare, nu glumă, mai întâi l-a înroşit în foc şi mi-a făcut din el un brici. Dar ce brici, măi băiete! Uite, şi-acum mă bărbieresc cu el, nu l-am ascuţit niciodată, are o gură, fir-ar el al trapului, de zici că acuma l-am ascuţit pe arcer. Uite-aşa! Dintr-un bolovan de fier! A căzut de undeva, de sus. Fleoşc lângă curul meu!
Trăznea habar n-avea că era cât pe-aci să-l lovească un meteorit!

,, La Marcona nu poţi fi centaur dacă nu bei ţiică.’’

,, Marcona este un semn mărunt pe hartă. Dacă nu eşti destul de atent, nici nu-l observi. Un punct alungit pe firul unui râu care şi-a văzut de treabă mileniu după mileniu, s-a revărsat din când în când şi a adus pământ bun din care a făcut lunci cosmice de verdeaţă.
Marcona este o memorie mută pe care se mai apucă, din când în când, s-o răscolească vreun tânăr profesor plin de idealuri la început, trimis aici să-i înveţe pe copii istoria...
Niciun arheolog n-a încercat până acum să dezgroape poveştile de la Marcona. Ar fi şi greu. Ar fi imposibil. Marcona are doar câteva uliţe, scurte şi acelea. Dar fiecare uliţă are îngropată în ea,sub ea, deasupra ei, infinit mai multe poveşti decât există la ora asta în toate romanele care au umplut până la refuz bibliotecile lumii. De la moartea unei găini până la moartea lui Gheorghe al Tanasiei, epopeea se întinde pe un spaţiu mai mare decât Calea Lactee. Şi, credeţi-mă, nu exage ,,

Toţi visăm să facem castele de nisip. Şi facem ce visăm!’’

( Jurnalul de la Marcona. Geneza - Editura Marcona -2008)

Quatrocente

2009-05-26T09:09:00.000-07:00

,, Pe mine mă doare memoria, Doctore! Memoria mea vierme neliniştit!... Care nu-şi găseşte odihna. Căreia nu i-a rămas decât să se autodevoreze. Ceea ce şi face. E o mare victorie să cucereşti nimicul!...’’

,, Aşadar, Dumnezeule! Cred că omenirea asta are minte bolnavă...Unde m-ai aruncat Doamne? Vreau să-mi vând memoria. Toată lumea vrea să vândă şi mai nimeni să cumpere. Toată lumea are memorie de vânzare. Explicaţiile sunt multe dar, deşi ştiinţifice, niciuna nu stă zdravăn în picioare. Matematicienii chiar se gândesc să revizuiască complet teoria despre pătrat, care a rămas neschimbată de la antichitatea greacă până azi când obraznicul computer a pătruns chiar şi în closetul familiei.
Găsesc un cumpărător care, chipurile, ar fi interesat. Eu nu ştiu dacă el vrea cu adevărat să cumpere, el nu e prea sigur că eu vreau să vând. Mă uit la el şi nu văd decât invizibilul. Ne târguim cu încrâncenare. Eu cer pe memoria mea mult mai mult decât merită, el se străduieşte să o ia pe nimic. Până la urmă, revelaţia matematicienilor ar putea veni din studiul formelor hexaedrice cu unghiuri exclusiv de nouăzeci de grade, întâlnite la modelele de turtă dulce si, de ce nu, chiar la clasicul covrig cu gaura rotundă unde mult prea cunoscutul 3,14 nu ar avea alt rol decât acela de a induce în eroare. Căci o fabrică de covrigi poate fi mult mai importantă decât cea mai modernă fabrică de medicamente. Consumând covrigi cu gaura pătrată, orice bleg poate ajunge superinteligent, orice slut poate ajunge bărbatul supergigea după care se bulucesc muierile încinse, orice molâu, nătăfleaţă şi încurcat la limbă poate deveni avocatul omenirii.’’

( Quatrocente - Editura Paralela 45 - 2001)

Mesterul de oglinzi

2009-05-26T09:07:00.000-07:00

,,...Pentru că raţa latră, pisica măcăne, viţelul zboară, iar cuţu-cuţu scrie sonete... Pentru că, în comparaţie cu mine, marele Shakespeare era un nefericit ignorant: eu ştiu atâtea despre el, dar el habar n-are despre mine... Pot spune că omenirea este plină ochi de ignoranţi...
Mă uit la el şi zic: Doamne, ce frumos glasuieşte! Astupă-i Doamne gura aia spurcată!....’’

,,Din prea multă dragoste, consulul francez a adoptat un câine românesc şchiop. Acesta are toate calităţile omului şi niciunul din defectele lui. Nu putem omorî câinii oricum, ci doar cu metodă, spune un şmecher care se dă drept Dalai Lama. Ci doar câinii cu trăsături umane. Nu există nimic care să nu opoată fi spurcat. Punct!...’’

,, Degeaba vezi dacă nu înţelegi. Degeaba înţelegi dacă nu poţi schimba nimic. Degeaba schimbi câte ceva dacă întregul rămâne intact. Poziţia noastră geografică se defineşte între ceva şi nimic (el spunea asta pur şi simplu pentru ca se afla pe o cracă, într-un pom unde nu-l putea ajunge nimeni). Dar, concluziona el, ce frumos rânjeşte scăfârlia mortului după ce a stat în pământ o sută de ani!
Când îl aud vorbind aşa, mă apuca un leşin la maţe şi mă gândesc că toată căutarea noastră, toată curvăsăria asta cu viaţa este ca să gasim răspunsul la întrebarea de ce. Iar dacă îl găsim, suntem terminaţi! Terminaţi!’’

(Meşterul de oglinzi - Editura Trei- 2007)

Cioara şchioapă

2009-05-08T06:46:00.000-07:00

Cartea este inpirată de un fapt real: cioara respectivă chiar există şi chiar este şchioapă. Am vazut-o în realitate în vârful unui stâlp de gard la Marcona. Ţinea în ghearele singurului picior o nucă pe care încerca să o spargă cu ciocul.
Restul e închipuire!
Si memorie! Multă şi inutilă memorie!
O cioară trăieşte nedrept de mult, în comparaţie cu omul! Sute de ani. Vede multe, memorează multe, numai că memoria ei arată ca o magazie plină de vechituri care nu mai trebuie nimănui şi sunt amestecate în cea mai exemplara dezordine.

,,...bunicul lui Haralambie, când îşi simţise sfârşitul venind, îl chemase pe tatăl lui Haralambie la el şi îi spusese, iar acesta, la randul lui simţindu-şi şi el după un timp sfârşitul, l-a chemat pe Haralambie şi i-a spus acelaşi lucru: fiule, nu-ţi las ca zestre decât o cioară şchioapă, uite-o colo pe gardul ăla, încearcă să spargă o nucă cu ciocul.’’

(Cioara şchioapă - Editura Pandora M- 1998)

Nastasia

2009-03-28T03:55:00.000-07:00

S-ar putea crede că este vorba de un roman de dragoste. Şi chiar aşa este! Iar dacă începe cu motoul ,,Nihil sine sex!’’, îţi dai seama ce te aşteaptă dacă te apuci să-l citeşti!

,, M-am gândit să scriu un roman despre scârbă. Totul e scârbos! Totul produce greaţă! Uite-l p-ăla cu moaca lui împuţită! Uite-l p-ălalalt ce scârboşenie face! Uite-l p-ăla de-ţi vine să-l iei la palme ori să vomiţi! Uite-l p-ălalalt care aşa şi pe dincolo...
Iar deasupra tuturor, eu! Omul cel mai scârbos! Culmea scârboşeniei! Îmi spăl ciorapii în oala de ciorbă! Îmi fleorcăi mucii şi-mi suflu nasul exact când toată lumea e la masă! Put! Miros urât! Produc greaţa greţurilor! Dau cu căcat pe clanţa uşii de la biserică!...
Şi aşa mai departe.
Nu ştiu de ce nu încep să scriu romanul chiar acum...’’

,,Odată eram cu Ozolin, Părinte, în maşină, tocmai aşteptam la o barieră să treacă trenul şi atunci, Părinte, a apărut exemplarul ăla pur-sânge, dar ce zic eu pur-sânge, Părinte: pur sângele sângelui, nu alta! Şi se uita ăsta la ea holbat, îi ieşiseră ochii ca la broască, uitase că el este făcut doar să fotografieze cu aparatele lui supersofisticate, nu să rămâna ca viţelul la poarta nouă şi proaspăt vopsită. Are nevasta acasă! Si încă ce nevastă! O frumoasă de-au rămas golanii târgului cu gâtul strâmb tot chiombându-se după ea! O minune a speciei umane! Şi el se uită după curul şi balcoanele puştoaicelor. Să-i fie ruşine!
Ce e drept, Părinte, şi eu mă uit. Dar cu măsură, nu aşa ca disperatul, ca flămândul flămânzilor. Şi nu tot timpul, ci printre picături. Cum Cezarului trebuie să-i dai ce este al Cezarului, mă gândesc că nu este drept să-mi interzic pentru totdeauna aceste bunătăţi şi, de aceea, abia aştept să ies la pensie şi să mă apuc temeinic de femei.’’

,,Enervat de un grup de ziarişti care-l încolţiseră cu întrebările privind motivele pentru care americanii duc războiul în Vietnam, preşedintele Johnson s-a descheiat la pantaloni şi-a scos pula şi a zis: uite, d-asta! (Vezi D. Friedman – O istorie culturala a penisului)
Dar, chiar respectând proporţiile istorice, preşedintele american n-a atins performanţa maistrului Brancovici, întrucât el nu s-a urcat pe masă. Brancovici ăsta, care a hălăduit o perioadă şi prin liceul în care am învăţat eu, era instructor la o şcoală de şoferi. Într-o zi, exasperat că elevii erau proşti şi nu băgau la cap, le-a ţinut următorul discurs: v-am arătat, băi proştilor, tot ce putea fi arătat, v-am arătat ce este ăla carburator, ce e ăla delco, ce e aia planetară, ce e ăla vibrochen... ce să vă mai arăt, mă, futu-vă muma-n cur? Să vă arăt p...la) uite că v-o arăt şi p-aia!...
Dupa care s-a suit pe masă, şi-a dat pantalonii în vine şi a început să-şi bălăngăne instrumentul. Elevii hăhăiau, nu se mai puteau opri din râs.Dar ceva, ceva parcă tot au mai priceput ei cu ocazia asta!...’’

(Nastasia, un amor de aproape un an – Editura Trei – 2007)

O iubesc enorm

2008-12-05T10:35:00.000-08:00

Un personaj, cel mai probabil numit Gogu, a murit, dar el nu ştie de asta. Aşadar, îsi trăieşte în continuare viaţa eveniment cu eveniment, amintire cu amintire, visând să-şi îndeplinească visul dintotdeauna, acela de a ajunge cel mai mare scriitor de romane.
Uneori parcă are o bănuială de ceea ce se întâmplă cu el şi se întreabă dacă nu cumva el este chiar strigoiul care bântuie aiurea şi prin casele oamenilor şi bagă în sperieţi preotul satului şi pe poliţaiul comunal.
Prin urmare el scrie în romanul de faţă mai multe romane dintre care cel mai important se pare acela numit ,,Un bărbat bătut de nevastă’’.
Cartea se vrea a fi o parodie la adresa romanului ca gen literar, la adresa poeziei moderniste, la adresa căsniciei, în general la tot ce ne aduce viaţa în faţă.

,,Unele păţanii, Domnule Judecător, sunt de-a dreptul comice. Mi-aduc aminte că, într-o zi, mai demult, tocmai tăiasem o găină. Ea, nevastă-mea, o jumulea de pene. Din vorbă în vorbă, ca să zic aşa, ne-am luat la ceartă. Ea, muiere aprigă, eu eram tânăr, mă rog! Şi, cum stăteam aşa, m-am pomenit că începe să mă bată cu găina în cap. Hai să zic, nu era cine ştie ce, ca să zic aşa! Fiecare face în casa lui ce vrea, se mai bate, se mai ceartă, trece timpul. Dar să nu te ştie toată lumea, că nu e frumos! Nu faptul că îmi dăduse cu găina în cap mă întrista cel mai tare, dar a sărit pipota din găina pe fereastră, că era deschisă. A venit vecinul şi a bătut la uşă, ca să zic aşa. Vecine, zice el, uite, ţi-a sărit pipota pe fereastră şi am venit să ţi-o aduc.’’

( O iubesc enorm, Domnule Judecător – Editura Paralela 45- 2009)